Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut

ANCOM: Traficul mediu lunar per utilizator de internet fix a depășit pragul de 100 GB în primul semestru al anului 2016

Potrivit celui mai recent Raport de date statistice publicat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), la 30 iunie 2016 românii accesau internetul fix folosind 4,3 milioane de conexiuni în bandă largă, 56% dintre acestea permițând viteze de peste 100 Mbps. Statisticile ANCOM pentru 30 iunie 2016 arată o creștere anuală de 5% a conexiunilor la internet fix în bandă largă din România, până la un număr de 4,3 milioane conexiuni.

  Nr. 30, 25-31 octombrie 2016

Forţa de convingere a argumentului

Forţa de convingere a argumentului

Se poate considera, cu deplin temei, că lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile se prelungesc, în timp, prilejuind o permanentă raportare la ceea ce se întreprinde în prezent, la nivel individual, de firmă, cât şi în structurile centrale şi teritoriale ale CECCAR, respectiv analize, dezbateri, schimburi de opinii dintre cele mai fructuoase.

  Nr. 29, 18-24 octombrie 2016

Microeconomia aplicată

Nu cred că este nevoie de explicații pentru cunoașterea și înțelegerea mecanismelor, a motivațiilor care îi determină pe profesioniștii contabili să manifeste un interes aparte ori de câte ori se vorbește despre microeconomie. Este, în realitate, spațiul în care cei mai mulți își exercită profesia, iar ceea ce se întâmplă în acest „teritoriu” de bază al economiei se integrează organic în preocupări curente și de perspectivă, definitorii pentru cariere, pentru evoluția propriei personalități.

  Nr. 29, 18-24 octombrie 2016

Tehnologiile de vârf impun sisteme de educație pe măsură

Tehnologiile de vârf impun sisteme de educație pe măsură

Interviu cu prof. univ. dr. Ovidiu Constantin Bunget, directorul Departamentului de Contabilitate și Audit al Universității de Vest din Timișoara, președintele Filialei CECCAR Timiș: „Confruntați cu presiuni pe costurile cu forța de muncă, profesioniștii contabili vor încerca să optimizeze și să-și gestioneze activitatea prin utilizarea de instrumente controlabile. Nu aș spune că forța de muncă din domeniu nu se poate gestiona adecvat, dar constatăm o mare diferență între om și mașină, iar filmul prezentat în deschiderea lucrărilor Congresului ne-a făcut să avem trăiri, emoții, poate chiar palpitații.”

  Nr. 29, 18-24 octombrie 2016

„Înainte ca viitorul să devină prezent, ne pregătim pentru a face față cu succes noilor provocări și oportunități”

„Înainte ca viitorul să devină prezent, ne pregătim pentru a face față cu succes noilor provocări și oportunități”

Interviu cu Dumitru Moldoveanu, președintele Filialei CECCAR Ialomița: „Deși mi-am început activitatea ca proiectant de structuri de rezistență, am constatat, în scurt timp, că vocația mea este aceea de a  contribui la crearea «structurilor de rezistență» ale entităților în care îmi desfășuram activitatea în calitate de profesionist contabil.”

  Nr. 29, 18-24 octombrie 2016

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIII)

Fiecare an din istoria recentă a CECCAR aduce noi și consistente argumente în sprijinul ideii potrivit căreia elementele de continuitate au fost permanent îmbogățite cu acțiuni menite să răspundă unor noi provocări și oportunități. Îndeosebi în anii în care au avut loc Congresele Profesiei Contabile, această caracteristică a activității CECCAR a fost mai pregnantă.

  Nr. 29, 18-24 octombrie 2016

MFE a publicat arhiva electronică SMIS 2007-2013

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a publicat arhiva electronică SMIS, care conţine proiectele şi contractele de achiziţie aferente programelor operaţionale 2007-2013. Astfel, instituţia oferă acces liber la informații, în format de date deschise (open data), referitoare la utilizarea fondurilor europene în exerciţiul financiar european 2007-2013: proiecte, beneficiari, contracte de achiziţie, furnizori, rambursări.

  Nr. 29, 18-24 octombrie 2016

Facebook a lansat Workplace

Facebook a lansat oficial o versiune a propriei rețele de socializare dedicată companiilor, informează News.ro. Noul produs, Workplace, are rolul de a înlesni comunicarea între angajați și gestionarea diverselor proiecte și se află deja în stadiul de test privat de doi ani. Instrumentul de comunicare este adresat companiilor, precum și organizațiilor nonprofit. Platforma nu va afișa reclame și nu este conectată la conturile de Facebook existente ale utilizatorilor.

  Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.