Sinel Alexandru Gâlceavă » articole
Fluxurile Trezoreriei Statului cu Banca Națională a RomânieiPână în anul 1990, operațiunile de casă ale bugetului de stat erau ținute de Banca Națională a României, care, conform legislației, avea atribuții: de încasare a veniturilor bugetare și de efectuare a plăților de casă, structurate pe capitole de venituri și cheltuieli, pe ministere și instituții subordonate; de păstrare a valorilor și de execuție a controlului asupra gestionării și eliberării fondurilor de la bugetul de stat; de transmitere către Ministerul Finanțelor a tuturor informațiilor privind execuția bugetului de stat. |
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor