Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut
![]() În 2023, 43% din populația UE cu vârsta între 25 și 34 de ani era absolventă de facultateAnul trecut, 43% din populația Uniunii Europene cu vârsta între 25 și 34 de ani era absolventă de învățământ superior, cu un punct procentual (pp) mai mult comparativ cu 2022, însă, în rândul țărilor membre, România este pe ultimul loc în condițiile în care doar 23% din populația ... ![]() Peste jumătate dintre tinerii din ECE sunt implicați într-un plan de succesiune a afacerii de familiePeste jumătate (51%) dintre membrii NextGen din Europa Centrală și de Est (ECE) au cunoștință despre existența unui plan de succesiune în cadrul afacerii de familie, însă o pondere de 15% susține că nu a fost implicată în elaborarea acestuia, reiese din datele celui mai recent raport PwC ... ![]() Iunie, luna unor mult așteptate revirimente în viața economico-socialăÎn ultima vreme, s-au înmulțit și au câștigat în consistență dezbaterile profesioniste, centrate pe identificarea de soluții concrete la provocările actuale și viitoare din viața economico-socială a țării. Este, totodată, de remarcat că asemenea dezbateri au depășit, în bună măsură, ... ![]() Soldul creditului neguvernamental a crescut, în ritm anual, cu 5,8%, în aprilieSoldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut, în luna aprilie 2024, cu 0,9% față de martie 2024 (0,8% în termeni reali), până la nivelul de 391,444 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), citate de Agerpres. Creditul ... |
![]() Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut, în aprilie, cu 0,9%Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% față de luna anterioară, până la nivelul de 589,925 miliarde de lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,9% (5,6% în termeni reali), informează Banca Națională a României ... ![]() ARCUB | Evenimente speciale dedicate celor mici de Ziua CopiluluiARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București anunță că va marca Ziua Copilului printr-o serie de evenimente speciale: lansarea atelierelor „Creatorii de basme muzicale”, intrare liberă pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani la expoziția „Universul lui Salvador Dalí” ... ![]() Ajutor de minimis pentru listarea la bursă a întreprinderilorÎn Monitorul Oficial nr. 484 din 24 mai 2024 a fost publicat Ordinul nr. 2049/2024 al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Listarea la bursă a întreprinderilor”. Noua reglementare instituie o schemă de ajutor de minimis transparentă ... ![]() Weekendul 25-26 mai | Evenimentul „Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană” se extinde pe Strada Grigore Ionescu din sectorul 2 cu multiple activități sportive și creativeÎn weekendul 25-26 mai 2024, evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” întâmpină bucureștenii și turiștii cu un amplu program artistic: de la concerte live, workshopuri, spectacole de teatru pentru copii, demonstrații de dans până la expoziții de pictură ... |
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor