Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut
Crearea unui spațiu european al educației până în 2025În contextul dezbaterilor privind viitorul Europei, aflate în plină desfășurare, Comisia Europeană (CE) și-a prezentat recent viziunea asupra creării, până în 2025, a unui spațiu european al învățământului. Ideile formulate se doresc a fi o contribuție la reuniunea liderilor UE de la Göteborg din 17 noiembrie a.c., în cadrul căreia s-a discutat și despre viitorul educației și al culturii. A început revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare DurabilăGuvernul României a găzduit evenimentul Pentru un viitor sustenabil – Conferința de lansare a revizuirii Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă, la care au participat membri ai Guvernului și Parlamentului, reprezentanți ai mediului academic, mediului de afaceri, societății civile, instituții publice centrale și locale. Informatizarea completă a procesului educațional dintr-un județMinisterul Educației Naționale (MEN) informează că își propune, prin intermediul unui proiect-pilot, să realizeze informatizarea completă a procesului educațional dintr-un județ. Demersul presupune dotarea tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județul respectiv cu echipamente IT de înaltă performanță, astfel încât să fie create premisele organizării unui proces educațional de calitate. Necesitatea unui mix de politici pentru protejarea stabilității macroeconomiceA fost dată publicității minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) din 7 noiembrie a.c. În document se arată că, în cadrul ședinței, Consiliul de administrație a discutat și a adoptat decizia de politică monetară pe baza datelor și analizelor privind caracteristicile recente și prognoza actualizată ale evoluțiilor macroeconomice pe termen mediu prezentate de direcțiile de specialitate și a altor informații interne și externe disponibile. |
Municipiul Roman, candidat la premiul Frunza verde europeanăMunicipiul Roman se numără printre cele 15 orașe intrate în competiția pentru premiul Frunza verde europeană/European Green Leaf, acordat localităților cu o populație între 20.000 și 100.000 de locuitori, cu rezultate bune în domeniul politicii de mediu, care pun accentul pe creșterea economică „verde” și crearea de locuri de muncă. Provocări în accesarea fondurilor europene în baza directivelor UE şi a legislaţiei naţionaleÎntreprinzătorul român, dornic să acceseze fonduri europene în vederea finanţării afacerilor sale, ar trebui să cunoască, la fel ca la contractarea unui credit, atât condiţiile de creditare, cât şi detaliile privind finanțatorul. Prin urmare, în acest articol vom prezenta o scurtă istorie a Uniunii Europene, urmată de o descriere a pârghiilor pe care aceasta le folosește în realizarea obiectivelor sale, încheind cu câteva aspecte generale privind contabilizarea proiectelor europene în concordanţă cu legislaţia naţională. Situația educației și formării în EuropaEdiția din 2017 a Monitorului educației și formării al Comisiei Europene (CE), publicată la 9 noiembrie a.c., arată că sistemele naționale de învățământ devin din ce în ce mai favorabile incluziunii și mai eficiente. Cu toate acestea, publicația confirmă că nivelul de instruire al elevilor depinde în mare măsură de mediile socioeconomice din care provin, precizează CE, într-un comunicat. Rolul profesiei contabile și al contabilității în creșterea gradului de conformare fiscală și reducerea evaziunii fiscaleComplexitățile strategice și operaționale din prezent impun un dialog continuu cu investitorii, autoritățile fiscale, clienții, furnizorii și angajații. Informația contabilă este destinată tuturor părților interesate, fapt ce impune ca aceasta să fie imparțială. Raportarea rezultatelor obținute constituie un element-cheie în construirea, susținerea și perfecționarea continuă a participării partenerilor interesați. |
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial