Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut
Noi reglementări în domeniul registrului comerțuluiÎn Monitorul Oficial nr. 715 din 20 iulie 2021 a fost publicată Legea nr. 206/2021 pentru aprobarea OUG nr. 195/2020 privind măsuri în domeniul registrului comerțului. Actul normativ aduce câteva modificări reglementărilor în vigoare. Astfel, se prevede, între altele, aplicarea unor măsuri ... Mesajul directorului general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Dumitru Nancu, transmis de Cristian Cosmin, director general adjunctStimați membri CECCAR, Stimați invitați, Îmi face o deosebită plăcere și mă simt onorat să mă fiu aici, alături de dumneavoastră. La acest ceas aniversar vă urez, atât în nume personal, cât și în numele instituției pe care o reprezint, un sincer „La mulți ani!”. Să ne ajute Dumnezeu, ... Un nou formular tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor” utilizat în activitatea de verificare a situației fiscale personaleÎn Monitorul Oficial nr. 702 din 15 iulie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1036 al ANAF pentru aprobarea formularului tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor“ utilizat în activitatea de verificare a situației fiscale personale. ANAF precizează că verificarea ... Mesajul directorului Oficiului Național al Registrului Comerțului, Valentina BurdescuDoamnelor și domnilor, Îmi face o deosebită plăcere și mă simt onorată să mă aflu la un asemenea eveniment. Este un eveniment foarte frumos. O sută de ani de profesie contabilă reprezintă un moment cu totul deosebit și vă felicit pentru acest lucru. Și pentru că digitalizarea este ordinea ... |
Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul marcării a 100 de ani de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România13 iulie 2021 Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 13 iulie 2021, un mesaj cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial ... Domeniul financiar-contabil, în topul preferințelor celor care își caută un job. Acces la carieră de succes sprijină studenții pentru a deveni angajațiUn comunicat al BestJobs arată că în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate peste 1,93 milioane de aplicări pentru posturile disponibile publicate pe platforma de recrutare. Potrivit companiei de recrutare, peste 235.000 ... CV-ul, cartea ta de vizită pentru angajareEști student sau tocmai ai terminat studiile și ești în căutarea unui job? Probabil prima întrebare pe care o ai este: cum îmi scriu CV-ul? Sigur răspunsul la această întrebare îți dă multe bătăi de cap și nu este un secret ceea ce îți vom spune: acesta este un instrument esențial ... Ministerul Finanțelor propune o serie de modificări la Codul fiscal privind regimul general al accizelorMinisterul Finanțelor (MF) a lansat în dezbatere publică un proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Inițiatorii precizează, în Expunerea de motive, că proiectul de act normativ vizează transpunerea parțială a Directivei (UE) 2020/262 a Consiliului ... |
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice