Prezentul și viitorul profesiei contabile
Formarea și afirmarea profesională, sub impactul transformărilor tehnologice, economice și sociale din prezent și în perspectivăÎn cele ce urmează supunem atenției cititorilor opiniile președintelui Accountancy Europe și ale președintelui Consiliului superior al CECCAR, consemnate cu prilejul Conferinței Naționale a CECCAR. Este vorba despre puncte de vedere de larg interes pentru profesioniștii contabili din țara noastră, întrucât, odată cu relevarea unor elemente definitorii pentru performanța în profesie, sunt abordate și aspecte esențiale privind modul în care vor evolua o serie de procese și fenomene care își vor pune puternic amprenta asupra viitorului domeniului contabilității. |
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial