2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIX)

Acum când în toate domeniile de activitate se scriu ultimele file ale bilanţului pe acest an, încheiem – şi noi – serialul dedicat împlinirii a 95 de ani de existenţă a organizaţiei profesionale a contabililor români. Cum este cunoscut, toate acţiunile iniţiate în 2016 au fost consacrate acestei aniversări, în contextul desfăşurării în luna septembrie a celui de-al XXI-lea Congres al Profesiei Contabile din ţara noastră.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXVIII)

Trecerea în revistă a activității CECCAR, sub semnul împlinirii a nouă decenii și jumătate de existență, ne-a permis să scoatem în evidență momente definitorii ale procesului de consolidare și afirmare tot mai puternică a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România în viața economică și pe ansamblul societății. Ceea ce urmează reprezintă noi confirmări ale acestui drum marcat de incontestabile progrese în atingerea obiectivelor perene ale CECCAR.

  Nr. 34, 22-28 noiembrie 2016

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXVII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXVII)

Pe măsură ce ne apropiem de prezent (2016), trecerea în revistă a activității CECCAR pune tot mai pregnant în evidență efortul de regândire, de reevaluare a obiectivelor urmărite și a modalităților de a fi realizate prin promovarea unei guvernanțe moderne, menită să susțină practicile de înaltă calitate prin competență, etică și responsabilitate.

  Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXVI)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXVI)

Așa cum a rezultat și până acum din rememorările pe care le publicăm, fiecare an din activitatea CECCAR a marcat progrese în îndeplinirea obiectivelor fundamentale care au vizat promovarea principiilor profesionalismului și moralității în rândurile experților contabili și contabililor autorizați. Accentul s-a pus pe îmbinarea organică a obiectivelor care au vizat asigurarea stabilității și continuității. În acest mod s-a răspuns permanent exigențelor specifice profesiei și cerințelor economico-sociale la nivel național, regional, european și mondial.

  Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXV)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXV)

În anii în care au avut loc Congresele Profesiei Contabile din România, întreaga activitate a CECCAR a prilejuit, odată cu bilanțurile firești, importante deschideri spre viitor. Abordarea de pe poziții științifice a experienței acumulate a permis, de fiecare dată, îmbogățirea continuă a viziunilor teoretice, drept „rampă de lansare” spre noi orizonturi creative. Aceasta a fost și o caracteristică a anului 2012.

  Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIV)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIV)

Retrospectiva noastră a ajuns la anul 2010, perioadă de vârf a crizei globale, care a influențat puternic și activitatea CECCAR. Avem în vedere în special dificultățile cu care s-a confruntat comunitatea noastră profesională, în condițiile în care activitatea economică a continuat, în anul următor, să se comprime drastic, ceea ce a determinat și restrângerea ariei de acțiune a contabililor români.

  Nr. 30, 25-31 octombrie 2016

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIII)

Fiecare an din istoria recentă a CECCAR aduce noi și consistente argumente în sprijinul ideii potrivit căreia elementele de continuitate au fost permanent îmbogățite cu acțiuni menite să răspundă unor noi provocări și oportunități. Îndeosebi în anii în care au avut loc Congresele Profesiei Contabile, această caracteristică a activității CECCAR a fost mai pregnantă.

  Nr. 29, 18-24 octombrie 2016

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXII)

Retrospectiva noastră a ajuns la anul 2006. Deceniul care ne desparte de acel an include date și fapte care sunt mai proaspete în memoria individuală și colectivă, astfel încât principalele evenimente din istoria recentă a CECCAR vor fi sintetizate pe baza informațiilor cuprinse în broșura editată cu prilejul împlinirii a 95 de ani de existență a CECCAR și desfășurării lucrărilor celui de-al XXI-lea Congres al Profesiei Contabile.

  Nr. 28, 11-17 octombrie 2016


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.