Cuvinte cheie » ce

BCR a inaugurat, la București, primul Centru de Dialog Financiar

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

BCR a inaugurat astăzi, la București, pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 27-33, un nou concept de sucursală: Centrul de Dialog Financiar. Potrivit reprezentanților băncii, acesta reprezintă „concretizarea unui altfel de model de comunicare bancară, bazat pe educație financiară, care urmărește dezvoltarea unui dialog mult mai apropiat cu fiecare client.

1 ianuarie 1970


„Învățământul profesional și tehnic” – a cincea consultare regională din proiectul „România Educată”

Sub lupa actualității

La Iași are loc astăzi cea de-a cincea consultare regională privind viziunea și obiectivele de țară în domeniul educației și cercetării (2018-2030), având ca temă „Învățământul profesional și tehnic”. Demersul face parte din proiectul „România Educată”, desfășurat de Administrația Prezidențială.

1 ianuarie 1970


Numărul clienților care s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare s-a dublat în T3

Sub lupa actualității

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), instituție creată în acest an cu scopul declarat de a oferi soluții alternative în litigiile dintre clienți și bănci, a raportat în trimestrul al treilea al acestui an un număr de 172 de cereri, mai mult decât dublul celor înregistrate la 30 iunie 2016, când erau raportate 79 de cereri.

1 ianuarie 1970


A XXIV-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România

Sub lupa actualității

Mâine, 25 octombrie, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), organizează cea de-a XXIV-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România.

1 ianuarie 1970


PwC România susține un curs de antreprenoriat în parteneriat cu ASE

Sub lupa actualității

Consultanți din cadrul PwC România și ai firmei de avocatură corespondente D&B David și Baias vor susține cursul de Antreprenoriat și Inovare din cadrul programului de masterat în Managementul Afacerilor Internaționale derulat la Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale, începând cu anul universitar 2016-2017.

1 ianuarie 1970


CEC Bank îmbunătățește condițiile de contractare a finanțării IMM-urilor

Sub lupa actualității

CEC Bank și Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) au perfectat un act adițional la Convenția de colaborare în cadrul Programului Româno-Elvețian pentru IMM-uri, prin care se flexibilizează condițiile de derulare a programului.

1 ianuarie 1970


Studiu EY: Piața de fuziuni și achiziții din România a scăzut cu aproape 50% în prima jumătate a anului

Sub lupa actualității

Rezultatele raportului EY M&A Barometer relevă că piața românească de fuziuni și achiziții a înregistrat o scădere de aproape 50% în primul semestru din 2016, atingând o valoare de 1,1 miliarde dolari, față de 2,1 miliarde dolari în primul semestru al anului anterior.

1 ianuarie 1970


Noi reguli la nivel european pentru serviciile publice online: mai accesibile pentru cei în vârstă sau cu dizabilități

Sub lupa actualității

Paginile de internet și aplicațiile administrațiilor publice, spitalelor, tribunalelor și ale altor organizații din sectorul public vor deveni mai accesibile pentru toată lumea, conform noilor reguli europene adoptate de Parlamentul European.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.