Cuvinte cheie » ce

Joi se deschide Târgul Gaudeamus Carte Școlară

Sub lupa actualității

Mâine, 15 septembrie, se va deschide în Piața Universității din Capitală a XIV-a ediție a Târgului Gaudeamus Carte Școlară, eveniment organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media. Elevi, părinți, cadre didactice și nu numai vor găsi la târg cea mai mare parte a manualelor, pentru diverse discipline, avizate pentru acest an școlar, materiale auxiliare, precum enciclopedii, dicționare, culegeri, atlase, lucrări pentru pregătirea examenelor și numeroase volume din literatura română și universală, incluse (sau nu) în bibliografia școlară.

1 ianuarie 1970


Comisia Europeană propune crearea de puncte de acces la internet Wi-Fi gratuit pentru toți cetățenii UE

Sub lupa actualității

Cu ocazia discursului susținut de președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, cu privire la starea Uniunii în 2016, CE a propus astăzi o revizuire a normelor UE în domeniul telecomunicațiilor, prezentând noi inițiative menite să răspundă exigențelor tot mai mari în materie de conectivitate ale europenilor și să impulsioneze competitivitatea Europei.

1 ianuarie 1970


Guvernul a lansat Pachetul de servicii comunitare integrate

Sub lupa actualității

Executivul a lansat serviciile comunitare integrate, care au la bază metoda managementului de caz, prin care asistentul social lucrează împreună cu consilierul școlar/mediatorul școlar, asistentul medical comunitar/mediatorul sanitar, precum și cu furnizorii publici și privați de servicii sociale, ocupaționale, educaționale și medicale pentru a identifica nevoile persoanelor vulnerabile și pentru a stabili planuri de intervenție.

1 ianuarie 1970


Conducerea CNIPMMR, în mijlocul întreprinzătorilor tulceni

Sub lupa actualității

La sediul Consiliului Județean Tulcea s-a desfășurat conferința de presă care a marcat deschiderea seriei de evenimente organizate de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) în Tulcea. La discuții au participat Florin Jianu, președintele CNIPMMR, Marian Filimon, prim-vicepreședinte CNIPMMR, Sebahat Kaya, președintele Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PIMM) Tulcea, Andaluzia Luca, viceprimar Tulcea, Dumitru Mergeani, vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea, Ilie Petre, președintele Asociației pentru Dezvoltarea Intercomunitară  ITI Delta Dunării.

1 ianuarie 1970


Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii august va avea loc duminică, 18 septembrie

Sub lupa actualității

Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 31 august 2016 este programată duminică, 18 septembrie 2016, informează Ministerul Finanțelor Publice. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape.

1 ianuarie 1970


CNIPMMR: Noile modificări normative privind achizițiile publice vor avea „un impact devastator în economie”

Sub lupa actualității

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a adoptat, într-un comunicat, o poziție tranșantă împotriva modificărilor normative referitoare la achizițiile publice, adoptate în ședința de guvern din 19 septembrie, apreciind că acestea vor avea „un impact devastator în economie”.

1 ianuarie 1970


Manifestări cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român

Sub lupa actualității

În această după-amiază, se desfășoară în Capitală și în toate municipiile reședință de județ, reuniunile consacrate Zilei Naționale a Contabilului Român. La manifestarea organizată de Filiala CECCAR București, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova a prezentat Mesajul Consiliului Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

1 ianuarie 1970


MFP propune noi măsuri de simplificare, debirocratizare și facilități fiscale pentru contribuabili

Sub lupa actualității

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunțat că propune cu al doilea pachet de măsuri concrete de simplificare și cu facilități acordate atât mediului de afaceri, cât și anumitor categorii de persoane fizice. Propunerile MFP sunt în consultare pe site-ul instituției, la rubrica „Priorități strategice și planuri de acțiuni ale MFP”.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.