Reducerea normei, fără diminuarea salariului, pentru cadrele didactice cu vechime de peste 25 de ani
Personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani beneficiază, începând de săptămâna trecută, de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Legea nr. 11/2017, apărută în Monitorul Oficial nr. 163/06.03.2017, modifică alin. (4) al art. 262 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și vizează cadrele didactice cu gradul didactic I.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru