Studiu privind determinarea impozitului specific la o entitate din domeniul turismului situată într-o localitate de interes național
Expertiza și auditul afacerilor
În acest articol dorim să prezentăm o serie de aspecte practice privind calculul impozitului specific într-o localitate de interes național, respectiv în stațiunea Eforie Nord, și să evidențiem dificultățile apărute în momentul punerii în practică a acestui sistem de impozitare, ținând cont de prevederile Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial