Cuvinte cheie » pe

Perspective și priorități ale Corpului european de solidaritate

Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) intenționează ca în primăvara acestui an să prezinte o propunere legislativă pentru a conferi baza juridică necesară Corpului european de solidaritate. În acest scop, CE a lansat, săptămâna trecută, o consultare publică pentru a defini prioritățile-cheie și pentru a identifica modalitățile de implementare a Corpului european de solidaritate.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Puterea exemplului stimulează comportamente la nivelul cerințelor profesionale, civice și etice

Puterea exemplului stimulează comportamente la nivelul cerințelor profesionale, civice și etice

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu Simion Ciubotaru, membru al Filialei CECCAR Vaslui: „Sunt, în viață, anumite momente care – aparent neimportante, întâmplătoare – ajung să aibă un rol deosebit în carieră, chiar în propriul destin. Un asemenea moment a fost în 1992, când, după aproape șase ani de vechime în industria antedecembristă (începând ca muncitor necalificat, mecanic și, apoi, inginer mecanic), am văzut un film american în care am aflat de o meserie despre care nu mai auzisem – broker la bursă.”

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Comisia Europeană: Previziunile economice de iarnă

Direct de la sursă

Potrivit celor mai recente previziuni economice, publicate de Comisia Europeană (CE) luni, 13 februarie, în România, creșterea PIB-ului real este printre cele mai rapide din Uniunea Europeană și se estimează că va rămâne astfel în orizontul de prognoză, fiind susținută de relaxarea fiscală și de creșterile salariale. Șomajul a scăzut semnificativ în 2016, iar previziunile arată că va rămâne la un nivel scăzut în perioada următoare.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Programul oficial de internship al Guvernului României se derulează și în 2017

Cariere. Drumul spre performanță

Programul oficial de internship al Guvernului se va derula în această vară în perioada 17 iulie – 18 septembrie 2017 și va avea ca obiectiv implicarea tinerilor performanți în activitățile Guvernului, pentru dobândirea experienței și a cunoștințelor practice. Stagiarii vor fi recrutați la Palatul Victoria, în ministere și în celelalte instituții participante la program.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Kaspersky Lab: Infractorii cibernetici atacă organizații guvernamentale folosind software legitim

Conectarea la era digitală

Mai mulți infractori cibernetici au lansat în ultimele luni, pe plan global, o serie de atacuri extrem de greu de detectat împotriva unor organizații guvernamentale, bănci și companii telecom folosind software legitim, potrivit unui raport dat publicității de furnizorul rus de soluții de securitate cibernetică Kaspersky Lab, citat de News.ro.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Tratamentul fiscal al cheltuielilor de protocol

Expertiza și auditul afacerilor

Cristian Marinescu

Referitor la cheltuielile de protocol, în cadrul Codului fiscal actual se prezintă trata­mentul fiscal al acestora din punctul de vedere al impozitului pe profit, al impozitului pe veniturile din activități independente și al TVA, fără a exista însă o definiție clară a lor.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Help Cont Expert – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Brașov

Cariere. Drumul spre performanță

Help Cont Expert este o firmă de contabilitate, consultanță financiară și audit care pune pe primul plan ca principii de bază în colaborarea cu clienții săi competența, calitatea, profesionalismul, corectitudinea. Compania și-a început drumul în anul 2000, atunci când inițiatorii săi, un economist și un inginer informatician, au realizat că în domeniul contabilității și consultanței financiare calitatea serviciilor lasă mult de dorit.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Studiu: Românii, cei mai vulnerabili din UE în privința furnizării datelor personale

Conectarea la era digitală

Românii care utilizează internetul sunt cei mai vulnerabili din Uniunea Europeană (UE) din punctul de vedere al folosirii datelor personale de către alte entități, în contextul în care doar 15% dintre ei au refuzat anul trecut să-și ofere datele personale pentru a fi folosite în scopuri de publicitate, față de o medie europeană de 80%, potrivit unui studiu publicat de agenția de marketing Perceptum, citat de News.ro.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.