Deficitul comercial în primul trimestru, 2,317 miliarde euro
În primul trimestru al acestui an, exporturile FOB au însumat 15,460 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 17,778 miliarde euro, relevă informațiile publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în intervalul analizat a fost de 2,317 miliarde euro, mai mare cu 361,5 milioane euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului precedent.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial