Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Majoritatea antreprenorilor (95%), la nivel mondial, se bazează pe fondurile proprii pentru crearea unui start-up, în România această pondere ridicându-se chiar până la 98%, conform unui raport al Global Entrepreneurship Monitor (GEM) privind finanțările noilor afaceri. Raportul semnalează că în urma crizei financiare globale antreprenorii au rămas mult mai dependenți de finanțarea proprie, în timp ce noi surse de finanțare antreprenorială, cum ar fi prin crowdsourcing, câștigă în popularitate (potrivit Wikipedia, crowdsourcing este un termen preluat din limba engleză, care înseamnă externalizarea unui serviciu, nu către un contractor sau un colaborator, ci către un grup de specialiști sau o comunitate, sub forma unei competiții).
Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale