Lumea în care trăim

Raport CE: jucăriile și autoturismele, cele mai periculoase produse

Lumea în care trăim

România a transmis anul trecut 13 alerte privind produsele nealimentare periculoase, din cele 2.201 înregistrate pe plan european, pe primul loc în rândul acestora situându-se jucăriile (39%), urmate de autovehicule (23%) și cosmetice (15%), principalele riscuri asociate lor fiind cele chimice ...

Nr. 10, 20-26 martie 2018


Șeful Boeing: „Taxiurile zburătoare” vor deveni realitate în următorii zece ani

Lumea în care trăim

Șeful uneia dintre cele mai mari companii aeronautice, Boeing, este de părere că orașele vor cunoaște beneficiile transportului aerian pe distanțe mici în următoarea decadă.Dennis Muilenburg, șeful Boeing, crede că așa-numitele „taxiuri zburătoare”, care vor transporta pasagerii în ...

Nr. 9, 13-19 martie 2018


Noile concepte de sharing ar putea diminua cu aproximativ 30% parcul auto al Europei, până în 2030

Lumea în care trăim

Parcul auto al Europei ar putea să scadă de la 280 de milioane la 200 de milioane de autovehicule până în 2030 ca urmare a apariției noilor concepte de sharing, potrivit unui studiu publicat de compania de consultanță PwC, citat de News.ro. „Ca rezultat al noilor concepte de sharing, parcul ...

Nr. 9, 13-19 martie 2018


Municipiul Turda, finalist la premiile de mobilitate urbană durabilă ale Comisiei Europene

Lumea în care trăim

Comisia Europeană a anunțat că Turda este una dintre cele trei localități aflate pe lista finaliștilor pentru premiile în domeniul planificării mobilității urbane durabile (SUMP – Sustainable Urban Mobility Planning – Awards), distincție acordată pentru performanțe în respectivul domeniu. ...

Nr. 8, 6-12 martie 2018


Modă… hi-tech: bijuterii dotate cu tehnologie de plată contactless

Lumea în care trăim

Operatorul de plăți digitale Visa și National Bank of Greece (NBG) au anunțat un proiect pentru dezvoltarea de bijuterii cu funcție de plată în parteneriat cu Folli Follie (FF) și Links of London. Prototipurile incluse în linia de bijuterii cu funcție de plată au fost expuse la standul Visa ...

Nr. 8, 6-12 martie 2018


AIE: China va deveni în 20 de ani cel mai mare producător de energie nucleară din lume, depășind SUA

Lumea în care trăim

China își va tripla capacitatea de producție a energiei nucleare în următorii 20 de ani și va deveni cel mai mare producător la nivel mondial, depășind Statele Unite, potrivit estimărilor Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite MarketWatch, citat de News.ro.Directorul general ...

Nr. 7, 27 feb. - 5 mar. 2018


O definiție armonizată la nivel mondial a orașelor mari, până în martie 2019

Lumea în care trăim

Cu prilejul recentului Forum Urban Mondial din Malaezia, Comisia Europeană (CE) a analizat realizările în cadrul a trei angajamente asumate cu 15 luni în urmă de UE și de partenerii săi, în sensul valorificării potențialului urbanizării rapide. Cele trei angajamente contribuie la implementarea ...

Nr. 6, 20-26 feb. 2018


Start-up-ul anului, o companie germană care construiește o mașină zburătoare ce poate dezvolta viteze de peste 300 km/h

Lumea în care trăim

Startup-ul german Lilium a fost numită Startup-ul Anului de către Cleantech Group, o rețea formată din peste 6.000 de companii și 8.000 de investitori care încurajează folosirea tehnologiilor nepoluante, informează News.ro. Tânăra companie germană, care a primit o finanțare de 90 de milioane ...

Nr. 6, 20-26 feb. 2018



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.