OIV: Producția mondială de vin s-a redresat în 2018
Producția mondială de vin s-a redresat în 2018, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, arată un raport publicat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Producția a crescut cu 12,4% în acest an, până la 282 ...
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor