Romfilatelia lansează o emisiune specială cu ocazia Sfintelor Paști
Romfilatelia lansează emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2017”, timbrele proiectului prezentând reproduceri iconografice aparținând celor două ramuri ale creștinismului.
Romfilatelia lansează emisiunea de mărci poștale „Sfintele Paști 2017”, timbrele proiectului prezentând reproduceri iconografice aparținând celor două ramuri ale creștinismului.
Românii au realizat în 2016 peste un milion de plăți de taxe și impozite cu cardul, la ghișeele primăriilor și online. Valoarea taxelor și impozitelor achitate cu cardul a crescut cu aproape 50% anul trecut, la peste 360 milioane lei, datorită dublării numărului de plăți online și extinderii rețelei de acceptare, arată datele obținute de Visa de la băncile din România.
Primele două stații de metrou care urmează să fie închise în această vară pentru modernizare sunt Apărătorii Patriei și Tineretului, ambele aflate pe Magistrala 2, scrie Profit.ro, citând surse autorizate, informează News.ro. În total, nouă stații de metrou vor intra într-un proces de modernizare menit să schimbe sistemul de acces, iar lucrările vor avea loc între 15 iunie și 27 iulie și vor afecta pe rând câte o stație sau chiar două stații în aceeași săptămână.
Banca Națională a României (BNR) consideră că 11 bănci de pe piață sunt de importanță sistemică și sunt obligate să constuie amortizoare de capital de 1% din expunerile la risc.
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în februarie 2024, de 1.289.965, cu 1.827 mai puține comparativ cu luna anterioară, aproape 64% dintre acestea fiind în administrația publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor ...
Executivul a aprobat astăzi două acte normative (o Hotărâre și un Memorandum) care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024. „Astfel, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) urmează să vireze până în 30 aprilie sumele ...
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puține comparativ cu luna anterioară (-0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administrația publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului ...
Volumul de titluri de stat pentru populație ar putea ajunge la 25 - 26 miliarde de lei până la finele anului, în condițiile în care acum se situează la 12 miliarde de lei, a anunțat directorul general al Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu, citat de Agerpres. "Anul acesta noi am emis titluri de ...
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru