ANAF: Procedura de înregistrare a persoanelor impozabile pentru aplicarea unor regimuri speciale și pentru declararea TVA
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.737/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a persoanelor impozabile, în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune, precum și pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 314 și art. 315 din Codul fiscal, în situația în care România este stat membru de înregistrare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 25/10.01.2017 și înlocuiește ordinul anterior în care era prevăzută această procedură.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale