Teodor Brateș » articole

Buna comunicare se asigură și prin concizie

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Ne confruntăm frecvent cu situații în care frazele stufoase fac dificilă comunicarea și, nu rareori, conțin erori logice și lingvistice. Vom începe cu un titlu dintr-o publicație cu profil economic: „Firmele private au făcut noi angajări în vederea diminuării deficitului de personal”. ...

Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018


Cercul virtuos vs. cercul vicios

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Utilizarea metaforelor în abordarea fenomenelor economico-sociale a fost un însoțitor permanent al istoriei umanității din nevoia firească de a caracteriza cât mai expresiv procese și fenomene complicate, a căror esență nu se dezvăluie la prima privire. Evident, nu-mi propun să tratez această ...

Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018


Regula și excepția

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

La o dezbatere televizată, unul dintre participanți a afirmat, între altele: „Din fericire, sunt puține excepții în cazul abaterilor de la aceste prevederi legale”. Pentru ceea ce constituie tema acestor însemnări nu prezintă importanță prevederile legale la care s-a referit vorbitorul ...

Nr. 26-27, 10-23 iulie 2018


Creșterea economică. Fără cosmetizări, fără deziluzii

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Laboriosul proces de reflectare în statistica oficială a „mersului economiei românești” a fost marcat, în aceste zile, de publicarea celei de-a doua serii de date provizorii privind dinamica produsului inten brut (PIB). Esențialul este reflectat de faptul că, față de precedentul comunicat ...

Nr. 26-27, 10-23 iulie 2018


Simplu și/sau simplist?

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Pentru publicul larg dornic să înțeleagă procesele și fenomenele din economie, presa video-audio și cea tipărită reprezintă o sursă de informare și, în același timp, de interpretare care nu poate fi înlocuită de nimic altceva. Tema a fost, însă, susținută într-un săptămânal de ...

Nr. 24-25, 26 iunie - 9 iulie 2018


Nimic nu este mai practic decât o teorie bună

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Există cel puțin un element comun în numărul și diversitatea tot mai mare de idei, programe, planuri, inițiative, acțiuni menite să stimuleze business-ul bazat, în primul rând, pe capitalul românesc, și anume că piața liberă nu poate singură să asigure acel nivel de progres, de civilizație, ...

Nr. 24-25, 26 iunie - 9 iulie 2018


„Datorită” vs. „din cauza”

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Profesioniștii contabili știu prea bine că elaborarea analizelor și sintezelor privind fenomenele economico-sociale impune, de regulă, relevarea raporturilor dintre cauze și efecte. În acest demers, cel mai adesea se recurge la cuvintele „datorită” și/sau „din cauza”. Începem cu un ...

Nr. 23, 19-25 iunie 2018


Dinamica cifrei de afaceri și a comenzilor noi consolidează rolul industriei de „motor” al creșterii economice

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Publicarea statisticilor referitoare la evoluțiile economico-sociale în prima treime a anului curent ne permite să constatăm că a continuat procesul de creștere a PIB, dat fiind faptul că ramurile care asigură cel mai mare volum de valoare adăugată înregistrează sporuri semnificative. În ...

Nr. 23, 19-25 iunie 2018



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.