Trei zile de grevă generală în Grecia
Principalele sindicate din Grecia, reprezentând atât angajații din sectorul public, cât și din sectorul privat, au început astăzi o grevă generală de 72 de ore, pentru a protesta față de votul din Parlament ce a vizat două proiecte de lege controversate cu privire la reforma pensiilor și impozitul pe venituri, transmit AP și Reuters.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial