Abordări financiar-contabile privind decizia de finanțare a entităților economice în perioada pandemiei de COVID-19
Expertiza și auditul afacerilor
Pandemia de COVID-19 a afectat situația financiară a debitorilor, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, aceștia căutând cele mai bune soluții pentru funcționarea afacerii lor. În prezentul articol ne propunem să analizăm decizia de finanțare a unei entități economice în timpul pandemiei de COVID-19, generată de necesitatea achiziționării unei imobilizări corporale pentru desfășurarea activității de bază. În acest scop, evidențiem o serie de aspecte financiare și contabile privind alternativele de finanțare folosind ca instrumente de cercetare metoda observației, cea descriptivă și cea a studiului de caz.
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia