Cuvinte cheie » audit

Reglementări specifice privind constituirea, funcționarea și organizarea persoanelor juridice fără scop patrimonial

Reglementări specifice privind constituirea, funcționarea și organizarea persoanelor juridice fără scop patrimonial

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Având în vedere rolul expertului contabil de a transmite către sistemul decizional informații de care orice administrator de firmă are nevoie, este necesar să cunoaștem nu numai cadrul de reglementare a activității financiar-contabile, ci și legislația specifică constituirii, funcționării și organizării entităților. În acest articol ne-am propus să facem o scurtă prezentare a modului de constituire, funcționare și organizare a persoanelor juridice fără scop patrimonial, respectiv a asociațiilor, fundațiilor, partidelor politice, organizațiilor patronale și sindicale, caselor de ajutor reciproc, cultelor religioase, astfel încât experții contabili să poată acorda suport factorilor decizionali în scopul luării celor mai bune decizii în cadrul companiilor.

Nr. 35, 7-13 sep. 2022


Raportarea guvernanței corporative – o modalitate de augmentare a încrederii publice în entități

Raportarea guvernanței corporative – o modalitate de augmentare a încrederii publice în entități

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

În ultimele decenii, raportarea nefinanciară a câștigat din ce în ce mai mult teren în spațiul economic. Motivul de bază al acestei evoluții este concentrarea oamenilor nu doar asupra rezultatelor financiare ale companiilor, ci și asupra modului în care acestea reușesc să creeze valoare. În contextul dat, raportul de guvernanță corporativă reprezintă un instrument esențial pentru stabilirea componentei nefinanciare a unei entități.

Nr. 33-34, 24 aug. - 6 sep. 2022


Evidențe tehnice și operațiuni contabile specifice cooperativelor agricole (V)

Evidențe tehnice și operațiuni contabile specifice cooperativelor agricole (V)

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Având în vedere că în ce privește sectorul cooperației agricole, aflat în plină ascensiune (în prezent
sunt înmatriculate circa 4.000 de cooperative agricole), nu există norme de funcționare și nici lucrări
care să îi îndrume pe cooperatori în activitatea economică, considerăm că articolul de față poate fi
extrem de util atât pentru aceștia, cât și pentru profesioniștii contabili care activează în domeniu. Din
punctul de vedere al înființării, organizării și funcționarii, cooperativele agricole prezintă anumite particularități
care le deosebesc de celelalte entități din economia de piață, acesta fiind și motivul pentru
care am considerat necesară tratarea organizării și conducerii registrelor, precum și a unor operațiuni
contabile, grupându-le în operațiuni specifice și operațiuni comune tuturor tipurilor de cooperative
agricole.

Nr. 33-34, 24 aug. - 6 sep. 2022


Analiza structurală utilizări-resurse, a rotației structurilor curente și a rentabilității unei companii cotate la bursă

Analiza structurală utilizări-resurse, a rotației structurilor curente și a rentabilității unei companii cotate la bursă

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Metoda ratelor de diagnostic financiar al companiilor vizează un sistem de indicatori de tip raport simplu sau procentual bazat pe factori provenind fie de la nivel de poziție financiară/bilanț, fie de la nivel de performanță financiară/cont de profit și pierdere. Analiza structurală utilizări-resurse presupune un sistem de rate de tip pondere a variate structuri de utilizări sau resurse în totalul patrimonial. Gestiunea/ rotația relevă un sistem de rate ce evaluează dinamica structurilor patrimoniale curente, respectiv stocuri, creanțe comerciale sau datorii de exploatare comerciale. Rentabilitatea se fundamentează pe un sistem de rate ce relevă capacitatea diferitelor structuri patrimoniale sau de rezultat de a genera profit net.

Nr. 31-32, 10-23 aug. 2022


Impozitarea veniturilor din activități independente obținute de profesorii meditatori

Impozitarea veniturilor din activități independente obținute de profesorii meditatori

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Prestarea serviciilor în particular de către cadrele didactice în calitate de meditatori este încadrată din punct de vedere fiscal la categoria veniturilor din activități independente, iar contribuabilii care desfășoară aceste activități trebuie să se autorizeze în conformitate cu prevederile legale în vigoare și să își îndeplinească obligațiile declarative și de plată. Impozitul pe care cadrele didactice care acordă meditații în particular trebuie să îl achite la bugetul de stat este stabilit prin raportare la venitul net anual și se determină fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, fie conform normelor de venit.

Nr. 31-32, 10-23 aug. 2022


Cele două fețe ale monedei – succesul și eșecul afacerilor

Cele două fețe ale monedei – succesul și eșecul afacerilor

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Rolul entităților economice în ecosistemul economiei țărilor lumii este unanim recunoscut la toate nivelurile, datorită contribuției lor la creșterea economică a unei țări și la generarea de noi locuri de muncă și ca factor-cheie pentru cercetare, dezvoltare și inovare. Din acest motiv, declinul financiar al firmelor este intens studiat, fiind una dintre cele mai analizate teme când vine vorba despre întreprinderile economice, impactul falimentului unei companii propagându-se cu efect de domino, greu de cuantificat și de delimitat în timp.

Nr. 29-30, 27 iul.-9 aug. 2022


Evidențe tehnice și operațiuni contabile specifice cooperativelor agricole (IV)

Evidențe tehnice și operațiuni contabile specifice cooperativelor agricole (IV)

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Având în vedere că în ce privește sectorul cooperației agricole, aflat în plină ascensiune (în prezent sunt înmatriculate circa 4.000 de cooperative agricole), nu există norme de funcționare și nici lucrări care să îi îndrume pe cooperatori în activitatea economică, considerăm că articolul de față poate fi extrem de util atât pentru aceștia, cât și pentru profesioniștii contabili care activează în domeniu.

Nr. 29-30, 27 iul.-9 aug. 2022


Analiza structurilor de rezultate aferente unei societăți pe acțiuni

Analiza structurilor de rezultate aferente unei societăți pe acțiuni

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Informația financiar-contabilă cu cel mai ridicat grad de dinamism este cea legată de rezultate sau performanțe. Fiecare firmă este interesată de maximizarea cifrei de afaceri, ca expresie a veniturilor din vânzări (grupa 70 din Planul de conturi general), dar mai ales a profitului net, ca formă concretă de manifestare a unei gestiuni adecvate a patrimoniului. Rezultatele sunt reliefate în bilanț sub forma rezultatului net global, ca poziție distinctă la nivelul capitalului propriu.

Nr. 27-28, 13-26 iul. 2022



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.