Procedurile de acordare a indemnizației și concediului pentru creșterea copilului, simplificate de la 1 iulie
Guvernul a modificat și completat normele de aplicare a programului de acordare a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, astfel încât noile reglementări introduse recent în lege de către Parlament să fie aplicate unitar și într-o manieră simplificată începând cu 1 iulie 2016. Hotărârea de Guvern adoptată săptămâna trecută include reglementări cu privire la drepturile noi ce vor fi stabilite începând cu 1 iulie 2016, urmând ca printr-un Ordin al ministrului Muncii să fie stabilite reglementări pentru drepturile aflate deja în plată.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial