Eurostat: România, penultimul loc în UE în funcție de nivelul salariului minim
România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în funcție de salariul minim brut pe economie, de doar 275 de euro pe lună, un nivel mai scăzut fiind în Bulgaria (235 euro), în timp ce cel mai ridicat este în Luxemburg, de 1999 de euro, potrivit datelor valabile la 1 ianuarie 2017, publicate astăzi de biroul european de statistică Eurostat.
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni