Fonduri europene

Proiectul NEPTUNE: Platformă virtuală de colaborare cu mediul de afaceri

Fonduri europene

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a anunțat că organizează, în cadrul proiectului NEPTUNE, în zilele de 22 și 23 februarie a.c., evenimentul online de matchmaking internațional (întâlniri bilaterale B2B) în domeniul industriilor „albastre”, prin intermediul unei platforme virtuale de colaborare.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Ce puteți face pentru accesarea fondurilor nerambursabile

Fonduri europene

Detaliile necesare pentru efectuarea primului pas spre obținerea de fonduri europene pot fi găsite atât online, pe pagina Reprezentanței Comisiei Europene în țara noastră, cât și la Spațiul Public European (situat la parterul sediului Reprezentanței, din Strada Vasile Lascăr nr. 31). Există, de asemenea, și o pagină despre programele cu finanțare europeană și despre modul în care cei interesați pot participa la ele.

Nr. 4, 7-13 februarie 2017


A fost revizuit Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiție 2.1.A Microîntreprinderi

Fonduri europene

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a prelungit, până la 27 aprilie a.c., ora 12.00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul Apelului nr. POR 2016/2/2.1.A Microîntreprinderi, Axa prioritară 2 Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Nr. 3, 31 ian. - 6 feb. 2017


Noi alocări pentru viitorul profesional al tinerilor

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică ghidul solicitantului pentru apelul competitiv de proiecte Viitor pentru tineri (II) — Integrarea durabilă pe piața muncii a tinerilor NEET din regiunile București-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, cu o finanțare de 236,338 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


POCU: 165 de milioane de euro pentru viitorul profesional al tinerilor

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică ghidul solicitantului pentru apelul competitiv de proiecte Viitor pentru tineri, în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU). Proiectele ce vor fi sprijinite în cadrul acestei linii de finanțare vizează tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET).

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Fonduri europene pentru îngrijirea vârstnicilor aflați în dificultate

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică ghidul solicitantului Bunicii comunității – Servicii sociale și socio-medicale pentru vârstnici, cu o alocare de 15 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Proiectele aferente acestei linii de finanțare vizează persoanele vârstnice aflate în situații de dependență și/sau în risc de excluziune socială. Proiectele vor promova îmbătrânirea activă și vor consolida rețeaua națională de servicii sociale de proximitate destinate persoanelor vârstnice în dificultate.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


MFE finanțează legătura între învățământ și piața muncii: 47,8 milioane euro pentru stagii de practică plătite

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a deschis apelul de proiecte „Stagii de practică pentru elevi și studenți, în sectorul agroalimentar, industrie și servicii“, cu o alocare totală de peste 47,8 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Fondurile europene destinate acestui apel au ca obiectiv creșterea numărului absolvenților integrați pe piața muncii, prin susținerea programelor de învățare la locul de muncă pentru elevii din învățământul gimnazial, liceal și post-liceal, inclusiv școli de maiștri.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


MFE: Noi standarde de transparenţă privind contractele de finanţare din fonduri europene

MFE: Noi standarde de transparență privind contractele de finanțare din fonduri europene

Fonduri europene

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, a semnat Ordinul privind aprobarea formatului standard al Contractului/Deciziei de finanțare – condiții generale, aplicabil pentru perioada de programare 2014-2020, prin care este introdus un articol dedicat transparenței. Acesta definește contractul de finanțare, împreună cu anexele și documentele vizând executarea lui, ca fiind informații de interes public în condițiile Legii nr. 544/2001.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.