Filiala CECCAR Brașov: dezbateri privind desfășurarea auditului de calitate
Sala de cursuri a Filialei CECCAR Brașov a găzduit în 30 mai întâlnirea profesională lunară cu membrii filialei, cu tema Documentația de prezentat de către cabinete cu ocazia efectuării auditului de calitate pe etape de desfășurare, la care au participat administratorii cabinetelor programate pentru a fi auditate în luna iulie.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale