Cuvinte cheie » financiar

CECCAR Ialomița: Dezbatere privind rolul și atribuțiile mandatarului financiar

Agenda CECCAR

Centrul de Excelență în Business și Economie organizează, prin Filiala CECCAR Ialomița, miercuri, 18 mai, începând cu ora 16.00, simpozionul cu tema Rolul și atribuțiile mandatarului financiar. Acțiunea dorește să aducă în atenția participanților responsabilitățile pe care le au în acest proces, precum și modalitatea de gestionare corectă și în termen a activităților specifice. În continuarea simpozionului va avea loc seminarul cu tema Codul fiscal și aplicarea acestuia în 2016, susținut de conf. univ. Adriana Popa.

Nr. 8, 17-23 mai 2016


„Soarta” piețelor nebancare

Revista presei economice

Ziarul Financiar din 13 mai a.c. publică o analiză semnată de Anelis Baciu, intitulată Este drum lung până când piețele nebancare vor ajunge la media europeană de 40% din PIB. Acest titlu sintetizează una dintre constatările președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu.

Nr. 8, 17-23 mai 2016


Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 11 – 17 mai

Dezvoltare personală

În perioada 11 – 17 mai, la nivel teritorial sunt programate să se desfășoare o serie de seminare prin Centrul de Excelență în Business și Economie, în cadrul cărora specialiștii vă vor ajuta să aflați noutățile din domeniu și să eliminați neclaritățile existente. Seminarele sunt adresate atât membrilor CECCAR, cât și specialiștilor din alte domenii.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Investițiile, nevoia de viziune

Revista presei economice

Toate publicațiile cu profil economic analizează sistematic starea actuală și perspectivele politicilor investiționale din țara noastră. Una dintre cele mai recente luări de poziție aparține cunoscutului analist economic Ionel Blănculescu. Astfel, în Ziarul Financiar din 9 mai a.c. sunt consemnate opiniile sale care prezintă un incontestabil interes.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Ghid de bune practici

Fonduri europene

Alexandru Paru

Fondurile europene reprezintă de ceva ani un subiect aflat tot timpul în actualitate. De această dată însă, după mai bine de 2 ani de la începerea noului cadru financiar 2014-2020, ghidurile încep să apară, ori în consultare, ori în dezbatere publică, mai clare sau mai ambigue, în funcție de Autoritatea de Management care gestionează programul.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Este Banca Națională „stat în stat”?

Revista presei economice

Este titlul comentariului lui Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, comentariu apărut în Ziarul Financiar din 20 aprilie a.c. Autorul polemizează tocmai cu evaluările caracterizate prin radicalism, prin refuzul de a lua în considerare nuanțele. Principalele argumente se referă nu la considerații abstracte, ci la rezultate.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Ședința Adunării Membrilor Federației Experților Contabili Europeni – Bruxelles

Agenda CECCAR

Adunarea Membrilor FEE s-a reunit la Bruxelles, în data de 13 aprilie 2016, având ca direcție centrală de dezbatere impactul megatendințelor globale și o evaluare a punctelor de interes pentru profesie, prin identificarea sectoarelor unde profesia poate colabora cu structurile de decizie UE – terorismul financiar, tehnologia, finanțele publice.

Nr. 4, 19-25 aprilie 2016


Context și... subtext

Revista presei economice

Publicațiile de specialitate au acordat atenție celui mai recent Raport al FMI referitor la perspectivele economiei mondiale, raport care conține și evaluări privind România. Astfel, FMI a revizuit în creștere, de la 3,9% la 4,2%, prognoza privind PIB-ul României în acest an. Cum era de așteptat, această revizuire „în creștere” i-a determinat pe mai mulți analiști să recurgă la propriile evaluări.

Nr. 4, 19-25 aprilie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.