Cuvinte cheie » financiar

ASF: Piața valutară și cea bursieră au avut o volatilitate redusă, în comparație cu alte piețe emergente din zonă

Sub lupa actualității

Piața valutară și piața bursieră din România au avut o volatilitate mai redusă prin comparație cu alte piețe emergente din zonă și chiar și cu unele piețe mature, se arată în Raportul privind evoluția pieței de capital în semestrul I 2016, aprobat în ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

1 ianuarie 1970


Anca Dragu: „Predictibilitatea fiscală este esențială în stimularea investițiilor”

Sub lupa actualității

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au discutat la Bratislava, în cadrul Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), despre instrumente suplimentare pentru a reduce incertitudinea fiscală astfel încât investițiile interne și cele străine directe să nu fie afectate.

1 ianuarie 1970


România, printre primele state care vor semna Memorandumurile privind Mecanismele financiare SEE și Norvegian

Sub lupa actualității

Oana Posdărescu

La sediul Oficiului Mecanismului Financiar de la Bruxelles, a avut loc recent cea de-a doua rundă de negocieri pentru Mecanismele financiare SEE și Norvegiene 2014-2021, care a reunit reprezentanți ai statelor donatoare, ai Oficiului Mecanismului Financiar și ai Ministerului Fondurilor Europene (MFE), printr-o delegație condusă de Cristian Ghinea, ministrul de resort.

1 ianuarie 1970


BRM și Keler CCP au încheiat un parteneriat  pentru servicii de compensare financiară și decontare

Sub lupa actualității

Bursa Română de Mărfuri (BRM) și Keler CCP au semnat astăzi, la București, un acord de parteneriat care va permite BRM să ofere clienților săi, începând din 2017, servicii de compensare financiară și decontare. BRM va deveni astfel unicul actor bursier din România care oferă servicii de compensare (clearing) participanților la tranzacționare, aducând în țară noastră instrumente avansate de management al riscului folosite în mod curent în Europa și Statele Unite.

1 ianuarie 1970


Grupul Erste lansează programul de Social Banking în toate țările din Centrul și Estul Europei

Sub lupa actualității

Teodor Brateș

Grupul Erste lansează programul de Social Banking, cu scopul de a aborda în mod direct nevoile grupurilor tradițional nebancarizate din țările din Europa Centrală și de Est (ECE) și Austria. Programul favorizează incluziunea financiară a persoanelor cu venituri mici, a primilor antreprenori și a organizațiilor sociale.

1 ianuarie 1970


Peste 750.000 de români cu restanțe la bănci în luna august

Sub lupa actualității

Numărul românilor care au restanțe la bănci și instituții financiare bancare (IFN) mai mari de 30 de zile a crescut în august cu 4776 față de luna iulie, până la 750.219, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Națională a României (BNR).

1 ianuarie 1970


A fost relansat manualul școlar Bursa și Investițiile

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) și Junior Achievement România au relansat astăzi manualul școlar Bursa și Investițiile. Astfel, aproximativ 5.000 de elevi de liceu din țara noastră vor învăța la școală despre piața de capital, mecanismele bursei și diferite tipuri de investiții. „Suntem mândri să lansăm versiunea complet rescrisă a manualului Bursa și Investițiile”.

1 ianuarie 1970


ASF a stabilit prețurile maxime la polițele RCA pentru următoarele șase luni

Sub lupa actualității

Prețul maxim al poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru un camion cu masa peste 16 tone va fi de 7534 lei, sub nivelul de referință anunțat săptămâna trecută de transportatori, iar tariful maxim anual al unei polițe obișnuite, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică între 1201-1400 cmc, deținut de o persoană cu vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani, va fi de 610 lei, a decis Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.