Dacian Cioloș: Există o prăpastie majoră între sectorul public și cel privat privind utilizarea tehnologiei informației
Premierul Dacian Cioloș, a declarat, astăzi, în cadrul forumului România Digitală – Industrie 4.0, că a identificat, încă de la începutul mandatului său, „o prăpastie majoră” între sectorul public și cel privat în ceea ce privește utilizarea tehnologiei informației, precizând că Guvernul a fixat în acest sens o strategie în jurul a trei obiective: o coordonare mai bună a investițiilor în domeniul IT, susținerea cercetării și a antreprenoriatului și măsuri pentru a atrage pofesioniști specializați în sectorul public.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale