Festivalul Țăndărică Altfel, la a treia ediție
Zilele acestea, Teatrul Țăndărică din Capitală organizează festivalul Țăndărică Altfel, ce își propune să prezinte publicului tânăr o serie de concepte din lumea contemporană într-un mod inedit. Evenimentul, care se desfășoară până la 31 martie, se află la a treia ediție și cuprinde spectacole dedicate copiilor, ateliere de lucru, prezentări informative și alte activități menite să-i introducă pe micii spectatori în culisele artei teatrale.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial