Cuvinte cheie » fisc

ANAF: 113 întâlniri cu contribuabilii, în luna septembrie

Sub lupa actualității

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că organizează, în luna septembrie, 113 întâlniri cu contribuabilii, persoane fizice și persoane juridice, pe teme de interes general sau local. Întâlnirile sunt organizate prin unitățile teritoriale din cadrul celor opt Direcții generale regionale ale finanțelor publice, cu sprijinul și colaborarea anumitor organizații profesionale.

1 ianuarie 1970


MFP: Nu se au în vedere majorări de taxe și impozite în acest an

Sub lupa actualității

În urma articolelor apărute în presă, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) precizează, într-un comunicat, că instituția nu are în vedere majorări de taxe și impozite în acest an, singurele măsuri care au fost și sunt vizate fiind acelea de simplificare a procedurilor fiscale și în favoarea activității economice.

1 ianuarie 1970


Florin Jianu: Cerem public să ni se comunice cine și cu ce scop a lucrat documentul prezentat ca OUG de modificare a Codului Fiscal

Sub lupa actualității

Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, solicită public să se comunice cine și cu ce scop a lucrat documentul prezentat în mass-media ca proiect pentru modificarea Codului Fiscal și, de asemenea, cine suportă consecințele economice ale impactului în rândul investitorilor, angajaților și angajatorilor români.

1 ianuarie 1970


Dragoș Doroș (ANAF): Trebuie să evităm controalele inutile la contribuabilii corecți

Sub lupa actualității

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să-și pună la punct o mai bună analiză de risc, astfel încât să identifice contribuabilii care își plătesc taxele corect și la timp și să nu se mai concentreze cu controale inutile pe aceștia, a afirmat, astăzi, președintele ANAF, Dragoș Doroș, cu prilejul unei dezbateri.

1 ianuarie 1970


Anca Dragu: „Predictibilitatea fiscală este esențială în stimularea investițiilor”

Sub lupa actualității

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au discutat la Bratislava, în cadrul Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), despre instrumente suplimentare pentru a reduce incertitudinea fiscală astfel încât investițiile interne și cele străine directe să nu fie afectate.

1 ianuarie 1970


Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii august va avea loc duminică, 18 septembrie

Sub lupa actualității

Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 31 august 2016 este programată duminică, 18 septembrie 2016, informează Ministerul Finanțelor Publice. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape.

1 ianuarie 1970


Numărul contestațiilor la ANAF s-a diminuat cu 47% în prima jumătate a anului

Sub lupa actualității

Numărul de contestații la ANAF depuse de contribuabili în prima jumătate a anului 2016 a scăzut cu 47% față de aceeași perioadă a anului anterior, se precizează într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

1 ianuarie 1970


ANAF rambursează TVA în luna septembrie în valoare de peste 850 milioane de lei

Sub lupa actualității

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna septembrie, TVA în valoare de 850,90 milioane lei, informează un comunicat al instituției. În selecția lunii curente au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluționate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 7 august a.c.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.