Comisia Europeană recunoaște progresele României în privința îndeplinirii condiționalităților ex-ante
Comisia Europeană (CE) a notificat formal România în legătură cu ridicarea condiționalității G5, referitoare la existența unui cadru legislativ pentru aplicarea efectivă a normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în domeniul fondurilor structurale și de investiții europene.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial