Cuvinte cheie » ministerul educatiei

MFE: 47,8 milioane euro pentru stagii de practică plătite

Sub lupa actualității

Ioan Beudean

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunțat deschiderea apelului de proiecte „Stagii de practică pentru elevi și studenți, în sectorul agroalimentar, industrie și servicii“, cu o alocare totală de peste 47,8 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

1 ianuarie 1970


Proiectul Metodologiei privind acreditarea și evaluarea periodică a școlilor doctorale, în dezbatere publică

Sub lupa actualității

Elena-Cosmina Albuică

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a lansat în dezbatere publică proiectul de Metodologie privind acreditarea și evaluarea periodică a școlilor doctorale. Metodologia este structurată pe trei mari domenii – capacitate instituțională, eficacitate educațională și management al calității – din care derivă criteriile și indicatorii de performanță.

1 ianuarie 1970


„Învățământul profesional și tehnic” – a cincea consultare regională din proiectul „România Educată”

Sub lupa actualității

La Iași are loc astăzi cea de-a cincea consultare regională privind viziunea și obiectivele de țară în domeniul educației și cercetării (2018-2030), având ca temă „Învățământul profesional și tehnic”. Demersul face parte din proiectul „România Educată”, desfășurat de Administrația Prezidențială.

1 ianuarie 1970


Standardele minimale necesare și obligatorii pentru obținerea calităților și titlurilor universitare, în dezbatere publică

Sub lupa actualității

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice lansează în dezbatere publică propunerile de standarde minimale necesare și obligatorii pentru conferirea calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare. De asemenea, fac obiectul consultării și standardele minimale necesare și obligatorii pentru participarea la concursurile pentru ocuparea funcțiilor didactice universitare de conferențiar universitar, profesor universitar și pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific I și II (CS I și CS II).

1 ianuarie 1970


Secretar de stat în MENCS: Accentul în educație trebuie pus pe soft skills

Sub lupa actualității

Teodor Brateș

Sorin Costreie, secretar de stat în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a spus astăzi, la conferința „Deficitul de angajați calificați. Cum pot fi «reînviate» școlile profesionale din România?”, organizată de News.ro, că accentul în educație trebuie pus pe soft skills și că acestea nu sunt dobândite prin disciplinele predate la școală, ci prin modul în care sunt predate, adăugând că profesorii trebuie susținuți inclusiv prin stimulente financiare.

1 ianuarie 1970


Consultare publică asupra Codului de etică în învățământul preuniversitar

Sub lupa actualității

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a lansat dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).

1 ianuarie 1970


Protocol-cadru pentru implementarea serviciilor comunitare integrate

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ministrul Sănătății și ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice au semnat, la finalul anului 2016, Protocolul-cadru de colaborare în vederea implementării unei abordări integrate a serviciilor comunitare necesare prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei.

1 ianuarie 1970


Liviu Pop: Recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie se realizează până la sfârșitul anului școlar

Sub lupa actualității

Recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie, când sunt suspendate cursurile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, se realizează până la sfârșitul anului școlar, fiind vorba despre ore de evaluare, și nu de predare, a explicat, pentru News.ro, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Liviu Pop.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.