Luna Dunării
Pe parcursul „Lunii Dunării” (10 iunie – 10 iulie 2016), Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Națională „Apele Române”, autoritățile guvernamentale centrale și locale, municipalitățile și organizațiile non-guvernamentale, asociațiile, școlile și grădinițele, comunitățile științifice colaborează, în cadrul unui parteneriat care are ca obiectiv desfășurarea a numeroase activități independente sau comune, pe plan local, național și regional, urmărindu-se conștientizarea populației în legătură cu importanța multiplă a Dunării și a afluenților ei.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru