CECCAR Brăila: Întâlnire profesională cu tema Expertiza contabilă judiciară, în parteneriat cu specialiști din domeniul juridic
La 11 octombrie, CECCAR Filiala Brăila a găzduit, la sediul filialei, o întâlnire profesională dedicată expertizei contabile judiciare. Evenimentul a reunit atât experți contabili din cadrul Grupului Experților Judiciari, cât și reprezentanți ai sistemului juridic local, respectiv președintele ...
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru