Cuvinte cheie » festivalul national de teatru

Festivalul Național de Teatru, un brand internațional

Eveniment

Alexandra Rizea

Nu încape urmă de îndoială în legătură cu faptul că, în rândurile profesioniștilor contabili, se află mulți iubitori ai teatrului. De aceea, cu siguranță, printre spectatorii la manifestările incluse în Festivalul Național de Teatru în perioada 21-30 octombrie a.c., au luat și vor lua parte și numeroși colegi de breaslă. Cu toate că „trupele de teatru” (este ciudat să se numească „trupe” formațiuni artistice, dar aici regăsim una dintre misiunile fundamentale ale teatrului, și anume spiritul militant în promovarea valorilor perene ale umanității) au avut și au, pe scenele Festivalului, un repertoriu de mare succes și interpretări de excepție – ceea ce merită, din plin, să fie subliniat – însă obiectul acestor note nu îl constituie spectacolele propriu-zise, ci modul în care s-a câștigat și se câștigă statutul de brand internațional.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


Festivalul Național de Teatru, ediția 2016

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Timp de zece zile, între 21 și 30 octombrie, vor avea loc la București reprezentații care vor da ocazia publicului să vadă 40 de spectacole românești din stagiunea 2015-2016, precum și producții de teatru și dans din străinătate în care își vor arăta măiestria mari artiști, cu prilejul ediției a 26-a a Festivalului Național de Teatru, produs de UNITER, ARCUB și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din Capitală, cu sprijinul Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului București.

Nr. 28, 11-17 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.