La început a fost cuvântul...

Interacțiune și decizie

Interacțiune și decizie

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Mass-media găzduiește, în actuala perioadă, numeroase dezbateri impuse de stările de fapt și de spirit determinate de prelungirea pandemiei de COVID-19. Acest interes firesc este, însă, diminuat – în planul comunicării – de nerespectarea multor reguli lingvistice și logice...

Nr. 37-38, 22 sept.-5 oct. 2020


Timpul, la trecut și prezent

Timpul, la trecut și prezent

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Nimic nu este mai firesc decât situarea în timp a celor mai diverse fapte și date, inclusiv (sau mai ales) în sfera preocupărilor profesionale. De aici, interesul manifestat față de analizele oferite pe aceste teme de mass-media. Dar, ca și în alte cazuri, valoarea unor asemenea demersuri este ...

Nr. 35-36, 8-21 sept. 2020


Ansamblul și detaliul

Ansamblul și detaliul

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

În conjunctura actuală s-au înmulțit, firesc, în mass-media, analizele referitoare la criza medicală și cea economică. Relevanța acestora ar avea, însă, numai de câștigat dacă ar respecta, în toate cazurile, rigorile gramaticale și logice. De pildă, a fost deficitară – sub ambele aspecte – ...

Nr. 33-34, 25 aug.-7 sept.2020


Simplu și complex

Simplu și complex

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Implicarea unui număr tot mai mare de concetățeni în acțiunile menite să combată pandemia de COVID-19 a determinat și determină, în mass-media, utilizarea tot mai frecventă a substantivelor colective (cu adjectivele aferente, după caz), precum „antreprenoriatul”, „lumea afacerilor”, „tineretul întreprinzător”...

Nr. 31-32, 11-24 august 2020


Timp și spațiu

Timp și spațiu

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Dezbaterile actuale, prin intermediul mass-mediei, pun deseori accentul pe relația trecut – prezent și viitor ca expresie a conștientizării valorii timpului în spațiul activităților cotidiene. Astfel, într-un editorial al unei publicații săptămânale se sublinia că „experiența...

Nr. 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020


Excepție și excepțional

Excepție și excepțional

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

În condițiile actuale este firesc ca în comunicarea cotidiană să fie folosite frecvent cuvinte și sintagme care vizează specificitatea vremurilor pe care le trăim. Astfel, într-o emisiune TV, moderatorul a afirmat: „Întrucât ne găsim într-o situație excepțională, ne confruntăm cu o ...

Nr. 27-28, 14-27 iulie 2020


Retrospectivă și prospectivă

Retrospectivă și prospectivă

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

În condițiile actuale, mass-media de toate genurile facilitează elaborarea de diagnoze și de prognoze, indispensabile unor decizii la toate nivelurile vieții noastre economico-sociale. Astfel, într-un comentariu dintr-un cotidian bucureștean se afirma că „drumul de urmat în viitor nu poate ...

Nr. 25-26, 30 iun. - 13 iul. 2020


Dezbateri și mesaje

Dezbateri și mesaje

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Preocupările specifice actualei perioade au determinat și o ofertă pe măsură a mijloacelor de comunicare în masă, prin înmulțirea dezbaterilor pe temele de cel mai mare interes public. Asemenea „producții” audiovizuale ar câștiga, însă, în substanță dacă s-ar acorda, în toate ...

Nr. 23-24, 16-29 iunie 2020



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.