„Clișeele” noastre, cele de toate zilele
„Oamenii legii au...”. De câte ori n-ați auzit, stimați cititori, această formulă rostită, mai ales, la televizor? De regulă, prin sintagma cu pricina sunt desemnați polițiștii. Dar, oare, judecătorii, procurorii, lucrătorii de la ANAF și multe alte categorii de profesioniști nu sunt, la rândul lor, „oameni ai legii”? În definitiv, este de dorit ca mai toți cetățenii, indiferent de meseriile lor, să devină „oameni ai legii”, adică apărători – fie și numai prin propriul lor comportament – ai legilor, prin respectarea lor riguroasă și manifestarea intransigenței față de cei care le încalcă.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial