Ministerul Energiei lansează sesiunea de depunere a proiectelor pentru Electric Up - ciclul 2
Ministerul Energiei lansează sesiunea de depunere a proiectelor pentru
Ministerul Energiei lansează sesiunea de depunere a proiectelor pentru
În Monitorul Oficial nr. 1015 din 10 octombrie 2024 au fost publicate Ordinele nr. 1440/2024 și 1441/2024 ale ministrului Energiei prin care au fost stabilite Schema de ajutor de minimis și, respectiv, Ghidul de finanțare pentru Programul „
Noul program
România este în mijlocul unei revoluții energetice și am ajuns la peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile, pe care am reușit să le atragem, iar undeva la 10 miliarde sunt deja la lucru în piață, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ...
Executivul a aprobat, printr-o OUG, o nouă etapă a Programului de finanțare
Întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv activitățile din domeniul HoReCa, vor putea primi finanțare de 150.000 de euro în cadrul Programului
În vederea pregătirii unui nou ciclu de finanțare al Programului „
Ministerul Energiei are în plan derularea unui al doilea apel al programului
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru