Cuvinte cheie » ant

Perioada de consultare publică pentru programul „Diaspora Start-Up” a fost prelungită până la 30 septembrie

Sub lupa actualității

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a decis să prelungească sesiunea de consultare publică pentru Programul „Diaspora Start-Up” care are ca obiectiv stimularea antreprenoriatului în rândul cetățenilor români din diaspora și a celor recent întorși în țară.

1 ianuarie 1970


Deficitul bugetar în primele opt luni, 0,4% din PIB

Sub lupa actualității

Nicu Popa

Execuția bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 3,1 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, potrivit Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 147,2 miliarde de lei, reprezentând 19,4% din PIB, au fost în primele opt luni cu 1,9% mai mici în termeni nominali față de perioada similară din 2015.

1 ianuarie 1970


Instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor

Sub lupa actualității

Pentru creșterea transparenței cu privire la interacțiunea dintre decidenții din executiv (prim-ministru, miniștri, secretari de stat și alte funcții asimilate demnitarilor) și grupurile specializate din societatea civilă și mediul de afaceri, respectiv pentru a spori calitatea în contextul inițierii sau modificării unei politici publice, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) a supus aprobării Memorandumul cu tema „Instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor (RUTI)”.

1 ianuarie 1970


A doua suplimentare din acest an a garanțiilor pentru Programul Prima Casă

Sub lupa actualității

Plafonul total al garanțiilor care pot fi emise în anul 2016 în cadrul Programului Prima Casă s-au suplimentat cu 500 milioane lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. Fondurile vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului, aflat în diverse stadii de aprobare și pre-aprobare la finanțatori, în raport cu solicitările noi.

1 ianuarie 1970


Rezervele internaționale ale României, 37,256 miliarde euro la 30 septembrie 2016

Sub lupa actualității

La 30 septembrie 2016, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 33,299 miliarde euro, față de 32,968 miliarde euro la 31 august 2016, potrivit datelor publicate astăzi de BNR.

1 ianuarie 1970


Camera Deputaților: Legea privind insolvența persoanelor fizice va intra în vigoare la 31 octombrie

Sub lupa actualității

Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice va intra în vigoare la 31 octombrie, și nu la 31 decembrie, așa cum hotărâse Executivul, după ce Camera Deputaților a adoptat, astăzi, actul normativ de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii.

1 ianuarie 1970


Plafonul programului „Prima Casă” se suplimentează cu 250 de milioane de lei

Sub lupa actualității

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) propune suplimentarea plafonului alocat pe anul 2016 pentru programul guvernamental „Prima casă”, cu 250 de milioane de lei, ca urmare a solicitărilor transmise de băncile înregistrate în Program.

1 ianuarie 1970


Legea privind venitul minim de incluziune, adoptată de Parlament

Sub lupa actualității

Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege inițiat de Guvern prin care, începând din aprilie 2018, toate ajutoarele sociale vor fi unificate sub forma unui venit minim de incluziune, proiectul făcând parte din pachetul antisărăcie al Executivului.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.