Studiu la nivel global: 83% dintre profesioniștii din domeniul financiar se declară adepți ai proceselor de dezvoltare a inteligenței artificiale
În pofida temerilor generale care pot varia de la pierderea locului de muncă la scenariile apocaliptice, profesioniștii din domeniul financiar salută dezvoltarea inteligenței artificiale, a automatizării și robotizării, conform unui studiu recent desfășurat de Chartered Institute of Management Accountants (CIMA), cea mai importantă și cea mai mare organizație mondială a profesioniștilor în contabilitatea de management.
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor