Cuvinte cheie » indicele preturilor de consum

Rata anuală a inflației, -0,4% în octombrie

Breviar statistic

Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,4% în luna octombrie 2016 comparativ cu aceeași lună a anului anterior, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), rata anuală a prețurilor de consum a fost de +0,1%.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Rata anuală a inflației, minus 0,6% în septembrie

Breviar statistic

Rata anuală a inflației a coborât la minus 0,6% în luna septembrie a acestui an față de luna similară din anul trecut, de la minus 0,2% în august, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu septembrie 2015, este de 40,6%; cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% dețin o pondere de 50,4%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 9,0%.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Rata anuală a inflației, minus 0,2% în august

Breviar statistic

Rata anuală a inflației a fost de minus 0,2% în luna august, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). „Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,2% în luna august 2016 comparativ cu luna august 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), rata anuală a prețurilor de consum a fost de +0,3%”, se arată în comunicat.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Rata anuală a inflației, minus 0,7% în iunie

Breviar statistic

Rata anuală a prețurilor de consum a fost, în iunie 2016, de minus 0,7%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). „Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC) și pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), au fost mai mici cu 0,7% în luna iunie 2016 comparativ cu luna iunie 2015”, se precizează într-un comunicat al INS.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Rata anuală a inflației, minus 3,5% în luna mai

Breviar statistic

Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,5% în luna mai 2016 comparativ cu aceeași lună a anului anterior. Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), scăderea a fost de 3,0%, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS).

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Rata anuală a inflației, minus 0,8% în iulie

Sub lupa actualității

Inflația anuală rămâne în teritoriu negativ și în luna iulie, la minus 0,8%, fiind în scădere de la minus 0,7% în iunie, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS). „Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,8% în luna iulie 2016 comparativ cu luna iulie 2015.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.