Noi reguli anti-dumping pentru a proteja locurile de muncă și industria UE
Parlamentul European (PE) a votat reguli UE mai puternice pentru a combate importurile subvenționate și la preț de dumping provenite din țări terțe. Astfel, pentru prima dată în lume, regulile comerciale ale UE vor cere partenerilor comerciali din afara Uniunii să respecte standardele internaționale sociale și de mediu pentru a preveni dumpingul.
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului