Noi prevederi privind scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat
În Monitorul Oficial nr. 588 din 6 iulie 2020 a fost publicată Legea nr. 104/2020 pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Actul normativ conține un articol unic ce prevede următoarele: Sunt scutite de la plata impozitului pe venit persoanele fizice cu handicap ...
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial