Sprijin financiar pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite. Solicitările pot fi depuse până la 31 martie 2017
Până la 31 martie 2017, deținătorii de terenuri pot accesa Schema de ajutor de stat Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite, aferentă Măsurii 8 Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor, submăsura 8.1 Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite din cadrul PNDR 2014-2020, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni