„Conștientizarea responsabilităților, premisă a acțiunilor care armonizează interesul personal cu interesul public”
Cariere. Drumul spre performanță
Interviu cu ec. Cornel Nițu, președintele Filialei CECCAR Prahova. „Într-adevăr, dezvoltarea personală – incluzând aici și dezvoltarea profesională – și îndeplinirea obligațiilor civice sunt două aspecte care – deși diferite – sunt inseparabile în definirea etapelor vieții fiecăruia dintre noi. Cu alte cuvinte, dezvoltarea profesională este indispensabilă pentru cei care vizează succesul în carieră și este strâns legată de dezvoltarea personală, dacă vrem să ne putem atinge obiectivele propuse.”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale