S-au stabilit cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2017-2018
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2017-2018, repartizate pe niveluri de pregătire, forme și tipuri de învățământ. În ceea ce privește cifra de școlarizare totală pentru învățământul preuniversitar, aceasta se menține la nivelul celei aprobate pentru anul școlar precedent.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial