Fonduri europene pentru îngrijirea vârstnicilor aflați în dificultate
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică ghidul solicitantului Bunicii comunității – Servicii sociale și socio-medicale pentru vârstnici, cu o alocare de 15 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Proiectele aferente acestei linii de finanțare vizează persoanele vârstnice aflate în situații de dependență și/sau în risc de excluziune socială. Proiectele vor promova îmbătrânirea activă și vor consolida rețeaua națională de servicii sociale de proximitate destinate persoanelor vârstnice în dificultate.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale