Cuvinte cheie » ai

Primul summit mondial privind acțiunile umanitare

Lumea în care trăim

Alexandra Rizea

Peste 50 de lideri mondiali și 5.000 de actori din domeniile umanitar, al dezvoltării și politic s-au reunit la primul summit mondial privind acțiunile umanitare, care a avut loc la Istanbul, în perioada 23-24 mai, pentru a identifica modalități de inversare a tendinței actuale de creștere continuă a nevoilor umanitare și pentru a stabili măsuri prin care sistemul de ajutor internațional să devină mai eficient.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


PwC: Investigație în rândul viitorilor lideri ai afacerilor de familie

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Alexandra Rizea

88% dintre reprezentanții viitoarei generații de lideri ai afacerilor de familie intenționează să întreprindă ceva deosebit pentru companiile lor, nu doar să le facă mai mari și mai puternice, dar și să le lanseze pe plan internațional, să le diversifice și să le modernizeze. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale unui recent raport realizat de compania de consultanță și audit PricewaterhouseCoopers (PwC).

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Cotele speranței

Revista presei economice

Editorialul din revista Capital (30 mai – 5 iunie a.c.) este consacrat speranțelor generate de evoluția economiei românești în prima parte a anului. Cu precădere, autorul Ciprian Mailat se referă la timida relansare a producției industriale și la speranțele pe care o asemenea dinamică le generează.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Filiala CECCAR Brăila a participat la cea de-a XXIV-a ediție a Sesiunii Anuale a Cercetării Științifice Studențesti

Agenda CECCAR

Universitatea Constantin Brâncoveanu, Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice Brăila – Centrul de cercetări economice și sociale Brăila a organizat în 24 mai, în Aula Universității din sediul său, Sesiunea Anuală a Cercetării Științifice Studențești ediția a XXIV-a, eveniment organizat în fiecare an cu participarea cadrelor universitare, studenților, elevilor, dar și a reprezentanților instituțiilor și a mediului de afaceri local.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (IX)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

Pe firul evenimentelor am ajuns cu rememorările la începutul unei perioade tulburi din istoria națională. Confruntările politice interne, mai ales ascensiunea partidelor extremiste, pericolul de război care plana la orizont induceau în societatea românească o atmosferă sumbră, marcată nu numai de incertitudini, ci și de serioase temeri. Sublinierea acestui context istoric se impune pentru a releva și mai pregnant „oaza” de stabilitate și continuitate reprezentată de Corpul Contabililor români.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Festival al muzicii clasice, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia se va transforma într-un palat al muzicii cu ocazia celei de-a V-a ediții a Mogoșoaia ClasicFest, care se va desfășura între 28 mai și 12 iunie. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Asociația Culturală „Pro Valores” și Inspectoratul Școlar al Municipiului București și propune trei weekenduri cu recitaluri de excepție, susținute de muzicieni de valoare, expoziții fotografice cu tematică muzicală și prezentări ale unor noutăți discografice.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Seminar la Alba: Prețurile de transfer – de la opțional la obligatoriu

Agenda CECCAR

CECCAR – Centrul de Excelență în Business și Economie organizează sâmbătă, 4 iunie, la Alba, începând cu ora 10.00, seminarul Prețurile de transfer – de la opțional la obligatoriu. Seminarul va fi susținut de Mihai Lupu, manager în cadrul societății Transfer Pricing Services, cu experiență în proiectele de întocmire a politicilor de prețuri de transfer, dosarele de prețuri de transfer, asistența la inspecții fiscale etc.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


InvestRomania a lansat website-ul dedicat investitorilor străini

Direct de la sursă

InvestRomania a lansat website-ul investromania.gov.ro dedicat investitorilor străini, în scopul de a oferi informații despre ecosistemul economiei românești și despre oportunitățile de investiții în România, potrivit unei Note de informare prezentate în ședința de guvern de Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.

Nr. 9, 24-30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.