Formularul 700: Declararea online, de la 1 ianuarie 2018, a mențiunilor privind vectorul fiscal
Contribuabilii vor putea să modifice electronic, începând cu 1 ianuarie 2018, categoriile de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal, prin Formularul 700, aprobat recent prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). OPANAF nr. 2.372/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 747/18.09.2017, conține modelul, precum și instrucțiunile de completare a formularului (700) Declarație pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal, cod 14.13.01.10.01.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc